SIGLA AAR

Forma legala / Formal Registration

The Romanian Aerospace Association is a not-for-profit registred organization.



I like very much to communicate. That is because communication means to better know and understand each other. Born and raised on a small country farm at about 150-km from Romania’s capital city, Bucharest, my roots lay in rural country. I was attracted by keen sensitivity to nature, down-to-earth practicality combined with fervent idealism and poetry. I always wanted to see what was over the next hill and I also was a voracious reader and thus largely self-educated, gregarious and deeply interested in people. My first beginning to a flying job was some fifty-five years ago, if one counts from July the 27th, 1950, my birth date. Before venturing off into the wild blue yonder, and a dream to blossom and become fruitful, apparently it all started at about three years of age, with looking into the sky for any strangers to come down from their flying machines. Graduated my primary school at that farming village and continued it, and added secondary school studies in the nearby town of Buzãu, and aviation training for particularly the flying profession followed (that is an other three-year period of training time).

"The human factor will decide the fate of war, of all
wars. Not the Mirage, nor any other plane, and not the screwdriver, or the wrench or radar or missiles or all the newest technology and electronic innovations. Men—and not just men of action, but men of thought. Men for whom the expression 'By ruses shall ye make war' is a philosophy of life, not just the object of lip service."


Born in 1952 (April 17th), raised in a mixture of rural village and provincial town, Mr. TINEL CONSTANTINESCU has graduated as engineer at Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” in Iași. He has previously graduated at Colegiul National "Costache Negruzzi" , Iasi. Mr. Constantinescu Tinel always had a keen interest in aerospace science, engineering and paranormal human behaviour... He is a real friend when you are in need, scrupulous entrepreneur, with huge attention payed to the detail and a very young spirit.

Digital clock - DWR


The words ‘manager’ or ‘boss’ and ‘leader’ are not synonymous. The differences are sometimes subtle, sometimes great. Warren Bennis, an American leadership guru, has written many books on the topic. Bennis defines the following differences between managers and leaders: The manager administers, the leader innovates. The manager is a copy [of other managers], the leader is an original. The manager maintains, the leader develops. The manager focuses on systems and structure, the leader focuses on people. The manager relies on control, the leader inspires trust. The manager takes a short-range view; the leader has a long-range perspective. The manager’s eye is always on the bottom line, the leader’s eyes are on the horizon. The manager does things right, the leader does the right thing.

Radio Music Player Free Online

Poate va intereseaza: dati CLICK pe fotografie...

Poate va intereseaza: dati CLICK pe fotografie...
Poate va intereseaza: dati CLICK pe fotografie...
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Va recomandam...

Carte In curs de aparitie...

Carte In curs de aparitie...

luni, 23 ianuarie 2012

Hermann Oberth (1894-1989)

 
 
ARGUMENT
Motto:
„Nimic nu este pe Pământ imposibil,
trebuiesc doar descoperite
mijloacele necesare realizării”
Hermann Oberth
Ţara noastră este locul de naştere al multor personalităţi,
afirmate în cele mai spectaculoase domenii ale tehnicii, cum a fost
şi aviaţia, apoi navigaţia spaţială. Cele mai importante
personalităţi au fost:
Conrad Haas, care a ajuns încă în 1529 la racheta simplă,
cu mai multe trepte, Traian Vuia, care în 1906 s-a ridicat în aer cu
primul aparat de zbor cu motor din Europa, Henri Coandă, care a
prezentat în 1910 primul avion cu reacţie din lume, Aurel Vlaicu,
care a traversat în 1913 Carpaţii cu avionul său, Albert Ziegler,
care s-a remarcat de asemenea, ca pionier al zborului, George de
Bothezat – inventatorul helicopterului (1921-1922) şi Hermann
Oberth – „părintele zborului spaţial”, după denumirea dată de
autoarea americană Helen Walters.
Aceşti precursori ai noii ere tehnice au apărut într-o ţară
care se număra la începutul secolului nostru printre cele mai puţin
dezvoltate state din punct de vedere industrial.
Este explicabil faptul că toţi au fost nevoiţi să plece, pentru
a-şi realiza altundeva proiectele cutezătoare.
Evocând contribuţia adusă de Vuia, Vlaicu, Coandă şi
mulţi alţi români la naşterea şi dezvoltarea tehnicii aeronautice, nu
se poate să nu simţi o îndreptăţită mândrie pentru geniul creator al
poporului român.
Profesor, scriitor, cercetător şi savant de renume
internaţional, Hermann Oberth se integrează perfect în seria
„Personalia”, care recunoaşte meritele tuturor personalităţilor
sibiene, ce s-au născut şi au creat în aceste locuri, lăsând nu numai
sibienilor – ci şi întregii omeniri – o moştenire de o valoare
inestimabilă: cucerirea spaţiului cosmic – prin intermediul
rachetei.
Hermann Oberth este unul din marii fondatori ai ştiinţei şi
tehnicii spaţiale, este „transilvăneanul care a avut curajul să
deschidă drumul spre stele” după afirmaţia lui Hans Barth –
autorul monografiei: „Hermann Oberth – Titanul navigaţiei
spaţiale”.
Scopul prezentei lucrări este de a înlesni informarea celor
interesaţi de această mare personalitate, care face cinste atât
oraşului Sibiu, cât şi ţării sale de origine – România.
Lucrarea se adresează în special elevilor şi studenţilor, care
vor să cunoască pe cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai patriei.
Hermann Oberth este unul din primii pionieri ai zborului
cosmic, demn urmaş al lui Conrad Hass şi Johann Valahul –
strămoşii săi compatrioţi de la Sibiu, de asemenea, unii din marii
oameni de ştiinţă ai secolului XX.
Sursele de informare folosite au fost dintre cele mai
diverse şi multiple, şi anume: articole de ziar, reviste, studii,
manuscrise şi monografii. Toate aceste materiale informative au
contribuit la prezentarea amănunţită a personajului de referinţă.
Sper ca această lucrare să fie de folos tuturor celor care se
vor încumeta să o citească, fiind mândri de realizările
compatriotului lor, în cercetarea spaţiului cosmic.

STUDIU INTRODUCTIV
Motto:
„Astfel se vor împlini şi prezicerile mele
asupra navei spaţiale, la fel de sigur cum se poate
prezice o eclipsă de soare”.
Hermann Oberth
Cu multe secole în urmă, datorită curajului şi inteligenţei
sale, omul a izbutit să străbată o mare parte a Pământului şi să
cutreiere întinderi imense de ape ale oceanelor, dar, cu toate
încercările sale, nu a ajuns să se ridice în aer, să zboare deasupra
tuturor.
Dorinţa omului de a zbura, a apărut din cele mai vechi
timpuri, de când a observat cu câtă uşurinţă şi rapiditate zboară
păsările, însă, a rămas multă vreme un vis neîmplinit.
În anul 1890, apăreau o serie de articole reunite sub titlul:
„Despre teoria zborului”, care demonstrau posibilitatea realizării
zborului mecanic, şi anume, faptul că aparatele mai grele decât
aerul pot fi stabile în aer.
Autorul articolelor este Nikolai Egorovici Jukovski – unul
dintre cei mai mari teoreticieni ai aviaţiei mondiale, supranumit:
„părintele aviaţiei ruse”. El spunea:
„Este adevărat că omul nu are aripi, nu are nici proporţia
dintre greutatea corpului şi forţa muşchilor săi. Dar eu cred că el
va zbura folosindu-se nu de forţa muşchilor, ci de forţa inteligenţei
sale... O maşină mai grea decât aerul va îngădui, după părerea
mea, zborul rapid”.
Presupunerile lui Jukovski s-au împlinit în 12 aprilie 1961,
când primul om, pe nume Iuri Alekseevici Gagarin, a zburat în
jurul Pământului, timp de o oră şi patruzeci şi opt de minute, cu
nava cosmică „Vostok”.
Acea zi se înscrie cu litere mari în paginile istoriei
zborurilor celebre. Este cel mai de seamă eveniment al secolului
XX.
El marchează începutul unui nou capitol al istoriei omenirii
„capitolul Erei Cosmice”, întruchipând cel mai important triumf al
raţiunii umane. Fiind o dată de importanţă majoră, ziua de 12
aprilie a fost declarată „Ziua Internaţională a Astronauticii”.
Istoria universală a ştiinţei şi tehnicii menţionează la loc de
frunte pe: Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Albert
Ziegler, George Bothezat, Conrad Hass şi Hermann Oberth,
reprezentanţi de seamă ai ţării noastre în domeniul aviaţiei, teoriei
zborului spatial şi al construcţiei de rachete, personalităţi care au
înregistrat nenumărate succese, atât pe plan naţional, cât şi
mondial.
La scurt timp după zborul „de aur” al lui Iuri Gagarin în
Cosmos, în depozitul Arhivelor Statului din Sibiu, cercetătorul
Doru Todericiu descoperă din întâmplare un manuscris vechi, de o
mare valoare, ce a pus într-o nouă lumină istoria concepţiei
rachetei.
Este vorba despre manuscrisul de la cota „Varia II 374”,
volum întocmit în secolul al XVI-lea, un coligat format din trei
părţi, fiecare din ele scrisă de autori diferiţi.
Conrad Haas, autorul părţii a treia a celebrului manuscris,
era necunoscut publicului larg şi specialiştilor, dar ulterior va fi
renumit în întreaga lume. S-a născut la Dornbach, lângă Viena, şi
a început scrierea lucrării sale cu privire la rachete în anul 1529,
terminând-o în 1569. A venit la Sibiu odată cu trupele imperiale
ale lui Ferdinand, sub comanda generalului Castaldo. A preluat
conducerea Arsenalului militar din Sibiu, rămânând în oraşul de
pe Cibin după retragerea trupelor imperiale în 1556.
Prima parte din coligat este „Cartea focurilor din artificii”,
elaborată între anii 1380-1400. Conţine 36 de file şi este scrisă de
Hans Haasenwein din Haasenluff (Bavaria). Lucrarea are în
cuprinsul ei cunoştinţele necesare maistrului tunar, descrie istoria
inventării prafului de puşcă şi redă multe reţete de pulbere sau
procedee de preparare şi de purificare a ingredienţilor necesari la
prelucrarea acestuia, ori a altor compoziţii pirotehnice.
A doua parte a coligatului este „Cartea de artă (militară)”,
scrisă de un anonim sibian, în perioada 1417-1460. Ea cuprinde un
splendid atlas de artilerie şi părţi din traducerea germană a
cunoscutei lucrări militare a lui Flavius Vegetius Renatus. Are 32
de file, în care se găsesc informaţii şi sfaturi militare, dar şi reţete
practice şi procedee de lucru, înşiruiri ale necesarului de materiale
şi arme utile în caz de asediu sau de război. Printre alte „necesare”
se enumără şi rachetele.
Ultima parte, intitulată: „Manuscrisul despre experienţe şi
compoziţii pirotehnice al lui Conrad Haas”, este partea cea mai
importantă a manuscrisului Varia II 374, şi este consacrată tehnicii
rachetelor. Are 392 de foi şi 203 desene în diverse culori. Prezenţa
lui Conrad Hass în manuscrisul sibian începe cu fila 111.
Se precizează faptul că Haas era pirotehnician-şef şi guard
de artilerie în Transilvania, între 1529 şi 1569. De aceea, el descrie
18 categorii de lucrări pirotehnice, cu titlul general „Artificii de tot
felul”. Sunt prezentate de asemenea, „lancea zburătoare”, echipată
cu aripi în formă de coadă de rândunică, (astăzi sub denumirea
„delta”), „căsuţa zburătoare” miniaturală, o prefigurare timidă a
navetelor cosmice din zilele noastre, continuând cu recomandări
de genul: „Cum trebuie să procedezi ca să faci rachete bune, care
aleargă pe Pământ încoace şi încolo şi se ridică în înaltul cerului”.
Autorul se ocupă pe rând de rachete, ghiulele incendiare
sau purtătoare de foc, tot soiul de artificii, apoi apar capitole
separate consacrate alicelor, cărbunelui, încercărilor calitative ale
pulberii.
Referirile la rachete încep de la fila 190 a manuscrisului.
Autorul dă sfaturi privind construirea de rachete „care se ridică de
la sine în înălţime, sau aleargă înainte şi înapoi pe pământ
neted...”. Hass ne iniţiază în continuare în secretele construirii
rachetelor, „care înaintează zburând, încât ajung în înaltul
cerului”.
În manuscris sunt descrise rachete realizate în trepte, prin
îmbinare reciprocă, rachete cu două şi cu trei trepte, prinse una de
alta, de diferite culori şi forme. Se subliniază dublul caracter al
rachetei: de armă şi de artificiu distractiv. La fila 200 a
manuscrisului apare cea mai veche prezentare cunoscută până în
prezent a confecţionării unei rachete multiple, cu trepte de
aprindere succesive.
Definiţia dată rachetei este sugestivă: „Racheta este cel
mai simplu artificiu, făcut din pulbere, salpetru, sulf şi cărbune
bine strâns în hârtie ca să zboare în aer şi sa dea de la sine un
artificiu frumos, adica să-şi desăvârşească efectul în aer şi apoi să
dispară fără a face vreo pagubă...”
Cei mai mulţi istorici sunt de părere că racheta a fost
descoperită de chinezi. În Europa, prima menţiune a rachetei apare
în lucrarea italianului L. Muratori, care întrebuinţează în premieră
termenul de „Rochetta”, utilizat apoi în limba germană „Rakete”,
sau în limba engleză „Rocket”. La noi, denumirea de „rachetă” a
ajuns, se pare, prin intermediul lui Hass, deoarece în scrierile sale
se întâlnesc pentru prima dată expresiile: „Rachettenstöck” –
aruncător de rachete, sau „Feuer und rachetten-pfeyee” – adică,
rachete – săgeţi de foc.
Invenţie colectivă, racheta a progresat lent. Creată iniţial
fără autor ştiut, racheta a început să aibă inventatori şi creatori,
care şi-au legat numele de istoria ei.
Racheta a fost multă vreme tributară pulberii, şi nu s-a
putut dezvolta decât odată cu inventarea pulberii lente. Pe drumul
obţinerii unei rachete cât mai eficiente, Conrad s-a întâlnit cu
realităţile epocii sale, şi a făcut apel la tehnici şi tehnologii
prezente în vremea sa în viaţa economică a Transilvaniei. Acestor
tehnici le-a adus perfecţionări înscriindu-se printre inventatorii şi
tehnologii de frunte ai Transilvaniei, din secolul al XVI-lea.
Rând pe rând distracţie, armă, artificiu, din nou armă şi
mijloc de transport, racheta este astăzi însăşi imaginea tehnicii
moderne, un adevărat simbol al dinamicii progresului.
Conrad a schiţat şi a prezentat şi rachete complexe, pentru
zboruri de tip du-te-vino, aşa-zisele „rachete-bumerang”.
Dar, cea mai mare surpriză pentru cercetătorul
contemporan, este la fila 215 verso. Acolo se găseşte o miniatură
(un minimodel) din lemn, metal şi carbon. La partea superioară se
vede vârful rachetei, la partea inferioară – duza ei, care lasă să se
întrevadă un fel de navă spaţială, sau cum spunea Hass: „căsuţa
zburătoare”, care „este tocmai gata de pornire”.
Conrad Hass se ridică hotărât împotriva războiului,
pledând pentru pace. El este cel dintâi maistru de arme şi pionier
al rachetotehnicii din Europa renascentistă, care condamnă
utilizarea în scopuri războinice a rachetelor şi recomandă folosirea
lor în scopuri paşnice.
Manuscrisul coligat reprezintă consemnarea priorităţii ideii
rachetelor în trepte, apărută pe meleagurile sibiene cu peste patru
secole în urmă, deci mult anterior lucrării polonezului Kazimierz
Sziemienowicz considerat până nu demult drept părintele
rachetelor în trepte.
Aşadar, Manuscrisul de la Sibiu este cel mai vechi
document cunoscut din istoria rachetei moderne, fiind o încercare
de sinteză enciclopedică a cunoştinţelor despre artificii şi pulberi.
Autorul său, Conrad Hass, era un om de o cultură
multilaterală, cu vaste cunoştinţe de matematică, chimie, fizică şi
tehnică. La toate acestea se mai adaugă şi multe titluri meritorii,
care demonstrează încă odată importanţa sa ca om de ştiinţă.
În concluzie, Conrad Hass este:
- întâiul precursor al rachetei moderne, cu mai multe trepte;
- inventatorul unei noi compoziţii de combustibili;
- un mare constructor de arme, chimist, mecanic şi balistician al
vremii sale;
- un învăţat cu profunde convingeri umaniste, orientare
caracteristică tuturor marilor reprezentanţi ai Renaşterii în
Europa secolului al XVI-lea, dar şi un mare savant, sibian prin
adopţie, care a adus o contribuţie valoroasă la ştiinţa
aerospaţială.
Tot în Sibiu, dar 365 de ani mai târziu, vedea lumina zilei
cel mai important cercetător al rachetei cosmice, marele pionier al
navigaţiei spaţiale, Hermann Oberth.
El încearcă să păşească pe urmele precedesorului său, şi
reuşeşte. Face parte din pleiada de celebrităţi ale aeronauticii şi
astronauticii, ale căror teorii au dus la dezvoltarea ştiinţei şi
tehnicii spaţiale, deci, implicit, la primii paşi ai omului pe Lună.
Între Conrad Hass şi Hermann Oberth a existat însă, o
punte de legătură, care a încercat parcă să-i apropie, neţinând
seama de timp. Această punte s-a numit Friedrich Krasser –
bunicul celebrului Hermann Oberth din partea mamei.
Ca poet şi gânditor progresist şi în acelaşi timp naturalist,
medic şi filosof, el s-a remarcat prin poemul său satiric
„Antisyllabus”, un adevărat rechizitoriu în versuri, împotriva
denaturării adevărului ştiinţific, a misticismului, dogmatismului şi
clericalismului. Spiritul scânteietor al lui Krasser s-a transmis apoi
şi asupra nepotului său Hermann.
Astfel, în vara anului 1869, Friedrich Krasser prevestea:
„Peste o sută de ani, oamenii vor zbura spre Lună. Nepoţii noştri
vor trăi aceasta?”. Aceste cuvinte i-au fost transmise indirect lui
Hermann, prin mama sa, Valerie. Previziunea lui Krasser s-a
adeverit întru-totul, bunicul fiind un adevărat „liant” al punţii de
legătură create.
Exact la 100 de ani, în 22 iulie 1969, primii pământeni
poposeau pe astrul nopţii. Hermann n-a fost doar un simplu
spectator, a fost chiar eroul principal al uriaşei realizări tehnicoştiinţifice,
cel care a pus în mare măsură premisele de bază ale
înfăptuirii ei.
Acest lucru nici n-ar fi fost posibil, dacă, în data de 25
iunie 1894, la Sibiu, nu s-ar fi născut „părintele zborului spaţial”,
aşa cum îl numeşte pe Hermann Oberth autoarea americană Helen
Walters.
Tatăl său, Julius Oberth, la fel de celebru, a fost un chirurg
renumit, a cărui faimă a depăşit cu mult graniţele Transilvaniei.
Fusese asistentul marelui chirurg T. Billroth, la Universitatea din
Viena. Mama, Valerie Oberth, era o femeie foarte inteligentă şi
cultă, care manifesta un interes deosebit pentru ştiinţele naturii şi
pentru problemele tehnice. Ea a fost cea care i-a cumpărat fiului ei
romanele de anticipaţie ale lui Jules Verne: „De la Pământ la
Lună” şi „Călătorie în jurul lunii”, romane care l-au fascinat pe
micul Hermann.
În 1896, la împlinirea vârstei de doi ani, Hermann se mută
împreună cu părinţii săi la Sighişoara. Tatăl său fusese numit
director la Spitalul din localitate, funcţie pe care o va deţine timp
de 30 de ani, şi căreia i se va dedica pe deplin. În acelaşi an, 1896,
vine pe lume şi Adolf, fratele cel mic al lui Hermann.
La vârsta de şase ani, micul Hermann începe cursurile
şcolii primare din Sighişoara. Tot acum îşi alcătuieşte şi un
„carneţel de invenţii”. Prima sa invenţie a fost „moara de apă”
concepută pentru cascada Niagara, apoi „maşina de fulgere”.
În anul 1904 începe cursurile gimnaziului „Bischof
Teutsch”, de pe Dealul Şcolii.
Cu ocazia împlinirii vârstei de zece ani, Hermann primeşte
în dar un mic telescop de la tatăl său, un cadou minunat, pe care
avea să-l îndrepte seară de seară spre Lună. În curiozitatea sa fără
margini, copilul îşi întrebă tatăl dacă se poate ajunge acolo.
Doctorul Oberth îi răspunse fără ezitare: „Totul se poate în viaţă,
important este doar să ştii să vrei cu adevărat”.
În jurul vârstei de 12 ani, Hermann Oberth a citit şi cărţile
dăruite de mama sa, şi a constatat că este atras de ideea zborului
cosmic, chiar la acea vârstă fragedă. A verificat mai multe date şi
a făcut chiar calcule cu privire la viteza de zbor, viteza de
desprindere, durata zborului şi alte reprezentări date de Jules
Verne. După verificări minuţioase, în anul următor, micul
Hermann a combătut teoria lui Jules Verne pe cale matematică.
Astfel, în cele două cărţi amintite, este vorba de trei
călători: Barbicane, Nicholl şi Ardan, care sunt proiectaţi spre
Lună, cu ajutorul unui tun gigantic denumit „Columbiada”. Dar,
acceleraţia giganticului obuz ar fi trebuit să fie atât de mare, încât
presiunea ar fi trebuit să reprezinte de 47.000 de ori acceleraţia
gravitaţională. Băiatul nu se descurajă. Ceva nu era în regula, Jules
Verne se înşelase. Pasiunea sa pentru zborul cosmic era uriaşă,
aproape că se confunda cu destinul său.
În cele din urmă, Hermann descoperi problema-cheie a
călătoriei spaţiale, care era evitarea uriaşei apăsări din momentul
lansării. Acest lucru se putea realiza doar cu o rachetă.
La vârsta de 14 ani, Hermann a făcut primele cercetări de
medicină spaţială din lume – la Bazinul de înot din Sighişoara,
cercetări în privinţa presiunii şi a imponderabilităţii. Sărea de pe
trambulina de şase metri, apoi chiar de pe turnul acoperişului, mai
înalt cu doi metri. În acest fel, el vroia să experimenteze cât de
rapidă este frânarea în apă şi felul cum putea suporta corpul
omenesc şocul, la contactul cu apa.
Hermann proiectă şi o centrifugă, cu braţe de 35 metri
lungime, cu care putea să observe acomodarea omului la condiţiile
de acceleraţie mărită. Acele braţe se roteau în jurul unei axe, iar
forţa centrifugă rezultată mărea apăsarea exercitată asupra
pasagerilor, la fel ca în momentul pornirii rachetei.
Astfel de centrifuge se folosesc în zilele noastre, în toate
centrele de antrenament pentru astronauţi.
La vârsta de 16 ani, tânărul Hermann ajunse la ideea
genială de a folosi combustibili lichefiaţi, cei mai potriviţi pentru
racheta sa fiind alcoolul şi oxigenul lichid. În felul acesta, racheta
cu combustibil lichid fusese descoperită.
Ceea ce nu ştia însă Oberth, era faptul că pionierul
astronauticii, Konstantin E. Ţiolkovski, o descoperise cu
paisprezece ani înaintea sa. Cu toate acestea, Hermann, bazânduse
pe cercetări proprii, a ajuns la un rezultat ştiinţific, ce avea să
deschidă o nouă epocă în tehnică şi în civilizaţie.
În iunie 1912, tânărul Hermann a urcat pentru ultima oară
cele 174 de trepte ale scării elevilor, şi s-a fotografiat cu cei 18
colegi de clasă de la Şcoala din Deal, cu ocazia absolvirii
gimnaziului din Sighişoara.
În toamna anului 1913, Hermann plecă la München, unde
urma să studieze medicina „din dragoste pentru studiul naturii”,
după spusele lui, mai degrabă însă, la insistenţele tatălui.
Pasul său a surprins pe toţi, peste tot fiind cunoscut ca un
matematician eminent şi un elev cu înclinaţie spre tehnică. Putea fi
văzut adeseori şi la cursurile de aerodinamică şi fizică de la
Institutul Politehnic, care îl atrăgeau foarte mult.
Anul 1914 – este anul care întrerupe studiile universitare
ale lui Hermann din cauza izbucnirii primului război mondial. Se
întoarce în Transilvania şi pleacă pe front. Este trimis la
„Regimentul 31 infanterie” din Sibiu.
În 1915 tânărul Hermann ajunse pe frontul de răsărit, unde,
după câteva luni, este rănit. Apoi este mutat la grupa sanitară, iar
de acolo este repartizat la Spitalul din Sighişoara – unde
efectuează stagiul de sergent sanitar, sub îndrumarea tatălui său.
Anul următor, Hermann relua cercetările de medicină
spaţială. Pentru reconstituirea stării de imponderabilitate, el
folosea scopolamina – un alcaloid cu acţiune sedativă, hipnotică şi
spasmolitică, cu efect narcotizant asupra simţului echilibrului,
muşchilor şi pielii. Substanţa folosită de sergentul sanitar Oberth
la experienţele sale, se administrează şi în ziua de azi astronauţilor
care se pregătesc pentru zborurile spaţiale, fiind suportată foarte
bine de organismul uman.
La vârsta de 23 de ani, tânărul Hermann proiecta prima
rachetă de mare distanţă din lume, cu înălţimea de 25 metri,
diametrul de 5 metri şi având drept combustibil: alcool + apă şi
oxigen lichid. Distanţa de zbor calculată era de 300 kilometri.
Anul 1917 îi aduse, însă, o veste cumplită: fratele său
Adolf căzuse pe front. Părinţii au suportat cu mare dificultate
această pierdere, intenţia lor fiind iniţial pentru adopţia unui alt
copil, care să-l înlocuiască pe cel pierdut.
În anii 1915-1917, Hermann a trăit exclusiv pentru zborul
spaţial. Era cufundat permanent în planurile, proiectele şi calculele
sale. Întâi medicina spaţială, apoi racheta de distanţă, l-au
acaparat cu totul.
Urmează cea mai fericită zi a lui Hermann Oberth – 6 iunie
1918 – data căsătoriei cu Mathilde Hummel, din Sighişoara, de
profesie croitoreasă. Tilly, cea mai mică dintre cele trei surori
orfane, era o fată chipeşă, sănătoasă şi plină de viaţă. Ea l-a scutit
pe soţul ei de toate grijile privind căminul şi copiii, l-a ajutat şi l-a
încurajat tot timpul.
În toamna aceluiaşi an, Oberth plecă la Budapesta, pentru
reluarea studiilor de medicină. Se îmbolnăvi, la scurt timp, de
„gripă spaniolă”.
Mama sa porni imediat după aflarea veştii spre Budapesta,
şi îşi aduse fiul acasă. Hermann, era ca şi salvat, fiind preluat
imediat de tatăl său, marele chirurg Julius Oberth, care începu un
tratament de durată pentru el. După câteva săptămâni, tânărul
Oberth se însănătoşi, mulţumită priceperii tatălui său, şi scăpă şi
de o detaşare pe frontul ce se prăbuşea.
Se decise să întrerupă studiul medicinei, de care se apucase
doar de dragul familiei, şi alese totuşi fizica.
Între timp, se sfârşi primul război mondial.
În februarie 1919, Hermann se înscrise la Universitatea din
Cluj, Facultatea de fizică-matematică, unde rămase doar un
semestru. În toamnă plecă la München.
Deveni tătic pentru prima dată, pentru băieţelul Julius. La
München i s-a făcut, însă, o primire neprietenoasă. La doar şase
săptămâni, Hermann a trebuit să părăsească oraşul şi chiar
Bavaria, deoarece străinii nu primeau autorizaţie de şedere.
În 1920, se transferă la Göttingen, la renumita universitate
de acolo, cunoscută ca o citadelă a fizicii şi matematicii. Scopul
său era să pună bazele unei teorii complete a rachetelor, şi apoi săşi
dea doctoratul.
Proiectând o rachetă interplanetară de 100 de tone,
Hermann ajunse la racheta multietajată. Racheta era cu trei trepte
– cea inferioară având alcool şi oxigen, iar treptele superioare –
hidrogen şi oxigen lichid. Oberth vroia să învingă cu acest fel de
rachetă câmpul gravitaţional al Pământului. Rămase plăcut
surprins de vizita soţiei şi a tatălui său, veniţi la Göttingen. Tilla
dorea să rămână împreună cu el, dar acolo nu exista locuinţă
pentru străini.
În anul următor, îşi schimbă din nou domiciliul, plecând la
Heidelberg cu soţia şi fiul Julius, datorită unui coleg de facultate,
care îi făcuse rost de locuinţă. Din cauza chiriei foarte scumpe, dar
şi a şicanelor proprietarilor de nesuportat, Tilla se întoarse la
Sighişoara cu băieţelul, iar Hermann se mută într-o mansardă
studenţească. Acolo, se concentră şi mai mult asupra lucrării sale.
În 1921, Hermann concepu „modelul B”, o rachetă de
altitudine pentru cercetări meteorologice şi geofizice, în straturile
superioare ale atmosferei. Trebuia să atingă o înălţime de 2000 de
kilometri.
La scurt timp apăru şi „modelul E”, rachetă ce trebuia să
pătrundă în spaţiul cosmic cu oameni la bord, aşa-numita „rachetă
lunară”. Tot atunci, elaboră şi bazele ştiinţifice ale tehnicii
zborului cosmic.
În primăvara anului 1922, Hermann încheie manuscrisul
primei sale cărţi: „Racheta spre spaţiile interplanetare”. Cartea,
deşi „o lucrare ştiinţifică riguroasă”, după aprecierea renumitului
astronom Max Wolf, prezentată ca dizertaţie, a fost respinsă de
Universitatea din Heidelberg. Mai mult de atât, nici o editură n-a
vrut s-o publice.
În august, Hermann se întoarse la Sighişoara.Soţia lui
născuse al doilea copil între timp, o fetiţă pe nume Erna.
 Lucrarea este tipărită în 1923 pe spezele autorului însuşi,
de editura „Oldenbourg” din München şi intră în circuitul
internaţional. Hermann Oberth primea sute de scrisori din întreaga
lume, semn că devenise în sfârşit cunoscut. În acelaşi timp, află că
nu era singurul cu aceleaşi preocupări, deoarece şi alţi savanţi
studiau problemele zborului cosmic, ca de exemplu: Goddard şi
Ţiolkovski.
Ulterior, „Racheta spre spaţiile interplanetare” urma să
devină opera standard în tehnica rachetelor şi a zborului cosmic.
Cu această lucrare, Hermann îşi susţinu examenul de diplomă la
Facultatea de fizică din Cluj, unde se reînscrisese.
La 28 mai, el se afla în faţa comisiei de examinatori.
Lucrarea de diplomă era aceeaşi lucrare respinsă în Germania şi
refuzată de patru edituri. Spre surprinderea sa, însă, Universitatea
din Cluj îi acordă titlul de profesor de fizică, cu cele mai cordiale
felicitări.
Aceasta fusese prima recunoaştere acordată operei sale de
pionierat ce avea să-l stimuleze spre alte realizări şi descoperiri
importante.
În cartea sa de referinţă, menţionată mai sus, se găseau
bazele teoretice ale tehnicii rachetelor, a zborurilor interplanetare
şi formulele fundamentale ale zborului. De asemenea, erau
elaborate criteriile pentru alegerea combustibilului optim, dar erau
şi numeroase propuneri şi detalii constructive, soluţii tehnice şi
chiar primul tratat de medicină spaţială.
Hermann Oberth publică în introducerea cărţii sale patru
teze celebre, redate şi în revista „ASTRA”, apărută la Braşov în
1972, şi anume:
1. „La nivelul ştiinţei şi tehnicii de azi (1923 n.a.) este
posibilă construcţia unor maşini capabile să urce mai sus
de atmosfera terestră;
2. Prin perfecţionări continue, aceste maşini pot dezvolta
astfel de viteze încât, abandonate în spaţiul cosmic, nu vor
 recădea pe Pământ, ci vor fi capabile să învingă sfera de
atracţie gravitaţională;
3. Aceste maşini pot fi construite în aşa fel încât la bordul lor
se pot urca şi oameni, fără să le fie periclitată sănătatea;
4. În anumite condiţii economice, construcţia unor astfel de
maşini poate deveni rentabilă. Aceste împrejurări se pot
ivi în câteva decenii”.
Prima teză a lui Hermann a fost confirmată după douăzeci
şi trei de ani de la apariţia lucrării sale.
Astfel, începând cu anul 1946, în Uniunea Sovietică şi în
Statele Unite s-au lansat primele rachete de mare înălţime, pentru
cercetări meteorologice. Acelaşi fel de rachete s-au mai lansat
ulterior şi în Anglia, Franţa, Italia şi Japonia.
În 4 octombrie 1957, a fost lansat în Uniunea Sovietică
„Sputnik 1”, primul satelit artificial al Pământului, care confirmă
cea de-a doua teză. După treizeci şi nouă de ani de la apariţia
lucrării, în data de 12 aprilie, 1961 avu loc primul zbor cosmic în
jurul Pământului, efectuat de vestitul Iuri Gagarin. Se confirmă
astfel şi cea de-a treia teză celebră.
Ultima teză a fost aplicată odată cu lansarea satelitului
american „Tiros I” în 1960, primul satelit meteorologic. Au urmat
apoi o serie întreagă de sateliţi de telecomunicaţii şi televiziune, ai
căror beneficiari sunt astăzi milioane de oameni.
În acelaşi an, 1923, Hermann Oberth preda disciplinele
sale favorite: fizica şi matematica, timp de două semestre, la
Seminarul de fete din Sighişoara, un institut pentru învăţătoare.
Este nevoit, însă, să renunţe la slujbă, din cauza unei dispoziţii,
conform căreia personalul didactic de sex masculin nu mai avea
dreptul de a preda în şcoli de fete. Profesorul Oberth se transferă
apoi la Şcoala din Deal, tot în Sighişoara.
Începu să intensifice legăturile cu oamenii de ştiinţă din
acelaşi domeniu. Savantul american Robert H. Goddard îi trimise
propria lucrare: „O metodă de a ajunge cât mai sus”. Oberth intră
în corespondenţă cu Konstantin E. Ţiolkovski, recunoscându-i
 acestuia prioritatea, ca „fondator al teoriei zborurilor
interplanetare”. El spunea: „Dumneavoastră aţi aprins focul
nestins al astronauticii, noi ne străduim doar să nu-l lăsăm să se
stingă, depunem toate eforturile ca să se împlinească cel mai mare
vis al omenirii…”
Din Franţa îi scria R. Esnault-Pelterie, din Germania H.
Ganswindt şi J. Winkler, iar din Austria F. Hoeff şi Max Valier.
Max Valier este cel care s-a străduit să strângă bani pentru racheta
lui Oberth. Articolele sale ilustrate despre invenţiile lui Oberth
apăruseră în multe reviste şi cotidiene, astfel, el încercând să-i facă
popularizare prietenului său.
Anii 1923-1924 au fost pentru Hermann, se pare, şi cei mai
fericiţi ani ai căsniciei sale. În 1924 veni pe lume fetiţa Ilse, cel
de-al treilea copil al familiei.
Apoi, în toamnă, Carl Barthel, un bancher din Würzburg,
se oferi să-l finanţeze pe Hermann Oberth în realizarea rachetelor.
În cele din urmă, însă, bancherul îşi retrase propunerea, din cauza
profesorului dr. Rudolf Franke, de la Şcoala Tehnică Superioară
din Berlin, al cărui aviz fusese defavorabil.
În 1925, apăru cea de-a doua ediţie a cărţii „Racheta spre
spaţiile interplanetare”. Wernher von Braun cumpără la Berlin
cartea lui Oberth. Avea doar treisprezece ani şi îşi cheltui ultimii
bani de buzunar, doar ca s-o cumpere.
În ianuarie, Hermann s-a transferat la Mediaş, la
Gimnaziul „Stephan Ludwig Roth”, unde a fost profesor de fizică
şi matematică, până în anul 1938. S-a mutat şi cu familia la
Mediaş, iar după un timp l-au urmat şi părinţii. S-au stabilit într-o
locuinţă nouă, pe strada Sibiului, astăzi strada Salcâmilor nr. 5.
Mutarea în acest oraş s-a reflectat favorabil asupra viitoarei lui
activităţi de cercetare, în primul rând fiindcă Mediaşul era mai
puternic dezvoltat industrial decât Sighişoara, apoi, la Mediaş avea
un mare ajutor, în persoana vărului său: medicul Hans Oberth.
În 1927, în localitatea Breslau (Germania) lua fiinţă „Liga
pentru navigaţia cosmică”, al cărui preşedinte era Johannes
 Winkler, la care a aderat apoi şi Hermann Oberth. Alţi membri au
fost: R. Esnault-Pelterie şi N.A. Rinin. În 1928, Hermann începu
să lucreze la cea de-a doua sa carte de astronautică, intitulată:
„Căile navigaţiei spaţiale”.
În luna iulie, a fost chemat la Berlin de Fritz Lang,
regizorul filmului „Femeia în lună”. Acesta îl angajase drept
consultant ştiinţific la turnarea filmului. Cu această ocazie,
Hermann construieşte în atelierele UFA o rachetă „adevărată”, de
doi metri înălţime, având drept combustibil benzina, şi drept
carburant, oxigenul lichid. Racheta urma să atingă 40 km
altitudine. În acel timp avu loc şi o explozie în laborator, care era
să-l coste pe Hermann chiar pierderea unui ochi.
Regizorul Fritz Lang s-a oferit să suporte jumătate din
cheltuieli, celelalte 5000 de mărci reprezentând contribuţia
studiourilor UFA. Pentru construcţia rachetei, savantul Oberth şi-a
găsit doi ingineri care l-au ajutat şi câţiva studenţi ai Institutului
Politehnic, printre care se afla şi Wernher von Braun.
Un nou motiv de bucurie a fost în data de 29 decembrie
1928. Hermann era din nou tată, pentru Adolf, cel de-al patrulea
copil al familiei. În 1929 avu loc apariţia lucrării „Căile navigaţiei
spaţiale”, a doua sa carte fundamentală, tot la editura
„Oldenbourg” din München.
Ea reprezintă opera standard în tehnica rachetelor şi „biblia
astronauticii” după denumirea dată de astronauticianul francez R.
Esnault-Pelterie. Cartea are 431 pagini şi prezintă detaliat tehnica
zborului spaţial. Ea a fost premiată de Asociaţia Franceză de
Astronautică, cu premiul Rep-Hirsch, de 10.000 franci.
În 15 octombrie a avut loc premiera filmului „Femeia în
Lună”, film mut, dar care a cucerit pe toată lumea. A avut succes
internaţional şi a rulat şi în ţara noastră. În acest film s-a prezentat
pentru prima dată decolarea unei rachete, interiorul navei cosmice
şi zborul de la Pământ la Lună, precum şi deplasările pe suprafaţa
Lunii a celor trei astronauţi. UFA a încasat în final un venit net de
peste 8.000.000 de mărci, iar Hermann a suportat toate
 cheltuielile, fiind escrocat de conducătorii studiourilor UFA, foarte
pricepuţi în afaceri. El a rămas, în final, doar cu banii necesari
întoarcerii acasă.
La cei 36 de ani, Hermann era obosit şi epuizat, atât psihic
cât şi fizic, decepţionat şi indignat de ceea ce i se întâmplase.
Toată viaţa nu a putut uita acest eşec.
Se întoarse la Mediaş, la familia sa. Bucuria revederii celor
dragi îi mai atenuase din supărare, îi distrase pe moment atenţia de
la cele întâmplate. Hermann descoperi între timp „autoruperea
picăturilor de combustibil în timpul arderii”, un fenomen fizicotehnic
a cărui cunoaştere simplifică construcţia rachetelor. Oficiul
german de invenţii din Berlin îi acordă brevetul de inventator
pentru trei descoperiri şi soluţii de rachete.
În 23 iunie 1930, savantul Oberth primi brevetul de autor
pentru „ajutajul conic”, primul său motor de rachetă cu
combustibil lichid. Apoi, el întreprinse un turneu de conferinţe
publice în Bucureşti, Viena, Budapesta, Praga şi în toate oraşele
mari ale Transilvaniei, susţinând ideea zborului spaţial.
A fost ales preşedintele Ligii pentru navigaţia spaţială, cu
sediul la Berlin.
Deceniul 1920-1930 a fost perioada cea mai rodnică şi
bogată în evenimente din viaţa sa. Este tocmai intervalul de timp
în care a scris „Racheta spre spaţiile interplanetare”, cartea de teze
a zborului cosmic şi „Căile navigaţiei spaţiale” sau „Biblia
astronauticii”, cele două cărţi fundamentale. În acelaşi deceniu,
amintit mai sus, Oberth şi-a început lucrările experimentale.
A fost descoperit „efectul Oberth” şi „autoruperea”
picăturilor de combustibil în timpul arderii. În cei zece ani, el a
pus bazele unei noi ştiinţe, a anticipat oglinda cosmică şi nava
spaţială electrostatică, a proiectat racheta cu combustibil lichid. În
acest fel, el a deschis un nou orizont spre spaţiul cosmic.
În data de 6 martie 1931, Oficiul de brevete din Bucureşti
înregistră sub numărul 19516 invenţia lui Oberth: „Procedeu şi
dispozitiv de combustiune rapidă”, deci, fenomenul de
 „autorupere”, menţionat mai înainte. O altă dată importantă a fost
7 mai 1931, când a luat startul prima rachetă cu combustibil lichid,
construită după concepţia lui Hermann Oberth. Ea a fost lansată de
pe aeroportul Reinickendorf, de lângă Berlin.
În 1932, inventatorul „motorului conic” preluă conducerea
atelierelor şcolare ale gimnaziului „Stephan Ludwig Roth”,
lăcătuşeria şi atelierul pentru electrotehnică, unde urma să-şi
perfecţioneze dexteritatea meşteşugărească, dar să poată şi lucra la
noi experimente. Profesorul Oberth ţinea şi conferinţe publice,
care îi dădeau posibilitatea să-şi lichideze datoriile şi, pe de altă
parte, să-şi sporească şi faima.
La Mediaş era deja o personalitate cunoscută, fiind
denumit în glumă: „Oberth-lună”.
Gustav Ongyerth se ocupa de organizarea „conferinţelor
Oberth” în aproape toate oraşele Transilvaniei: Sibiu, Braşov,
Sebeş-Alba, Reghin, Mediaş, Sighişoara şi Bistriţa. Apoi şi la
Bucureşti şi în străinătate – în Ungaria, Austria, Cehoslovacia şi
Germania. Conferinţele erau urmate de donaţii benevole.
Hermann a publicat apoi în revista română „Natura” un
articol intitulat „zborul rachetelor şi zborul în vid”, care se referea
la posibilitatea zborului cosmic. Fraza sa celebră era: „Nu mai
suntem dispuşi să acceptăm graniţele atmosferei terestre drept
graniţele existenţei noastre”. Regele Carol al II-lea îl primi în
audienţă pe Hermann Oberth, rezultatul fiind cel prin care savantul
putea să experimenteze în atelierele Şcolii Militare de Aviaţie din
Mediaş timp de 3 ani.
În 1935, profesorul Oberth a proiectat pentru prima dată şi
o rachetă cu combustibil solid, la care a folosit azotatul de amoniu
şi praful de cărbune drept combustibil. Racheta era ghidată prin
unde radio şi putea fi utilizată ca rachetă de distanţă, de altitudine,
iar în caz de război – ca rachetă antiaeriană. Continuând
cercetările de la Mediaş, în anul 1938, Hermann a proiectat şi
chiar a realizat o rachetă nouă, cu alcool şi oxigen lichid, de
dimensiuni impresionante: 24 m înălţime, 100 tone greutate, la
 care se adăugau 3,5 tone greutate utilă, cu care trebuia să străbată
o distanţă de 1000 km. Pentru ea elaboră şi un mecanism de
ghidare. Era cea mai puternică rachetă cu o singură treaptă
calculată până atunci. Experimentarea ei nu s-a putut face, din
cauza lipsei oxigenului lichid, care a determinat şi întreruperea
cercetărilor.
În vara aceluiaşi an, Hermann a fost chemat la Viena. La
şcoala din Mediaş, el a cerut un concediu de studii de doi ani,
pentru misiunea de cercetare pe care avea să o îndeplinească la
Şcoala Politehnică din Viena. Anii petrecuţi la Sighişoara şi
Mediaş reprezintă, după afirmaţiile sale perioada cea mai fecundă
de creaţie din viaţa sa.
Ajuns la Viena, Oberth realiză că nu a fost chemat pentru a
i se încredinţa o activitate constructivă, ci pentru a fi tras pe o linie
moartă de către germani. Cu toate impedimentele, însă, el a
efectuat experimente concludente în Viena, ceea ce la Mediaş nu
putuse realiza, din lipsă de oxidant. În 1940, Hermann a amenajat
un rachetodrom la Felixdorf, lângă Viena.
Apoi, a fost transferat la Institutul Politehnic din Dresda,
unde era plătit foarte bine pentru tăcerea sa şi avea sarcina de a
elabora pompe de combustibil puternice. Întâmplător, Hermann
află că acele pompe erau deja construite, deci munca sa fusese
zadarnică.
La Peenemünde, pe standul de probă, se afla deja primul
motor de rachetă de 25 de tone, al viitoarei rachete „V2”. Oberth
era ţinut deoparte, pentru că, fiind străin, nu i se acordase
încredere. Profesorul de renume mondial în tehnica rachetelor se
supără foarte tare, îşi făcu bagajele şi hotărî să se întoarcă acasă.
Dar răspunsul a fost categoric: „Nu mai putem să vă lăsăm să
părăsiţi Reichul atâta timp cât nu sunteţi cetăţean german, căci, în
ciuda tuturor măsurilor de păstrare a secretelor, aţi aflat deja prea
multe…” Acestea erau vorbele şefului Institutului de Vehicule
Rutiere, din cadrul Şcolii Politehnice din Dresda. În plus,
 izbucnise şi al doilea război mondial, iar despre libertate
personală nici nu putea fi vorba.
Anul 1941 reprezintă anul când lui Hermann Oberth i s-a
dat cetăţenia germană apoi a fost obligat la serviciul militar şi
chemat la ordin, la Peenemünde. Dar, racheta militară germană
era deja realizată. Chiar fostul său elev, Wernher von Braun,
directorul tehnic al staţiunii experimentale de pe USEDOM, i-a
prezentat probele primului motor de rachetă. „Aggregat 4” era
gata elaborat şi construit, Hermann asistând doar la experienţele
de lansare. La Peenemünde, Oberth a găsit hale de fabricaţie
moderne, standuri de încercare, tuneluri aerodinamice, dar şi 7000
de savanţi şi tehnicieni. În total, în programul general erau incluşi
20.000 de oameni care lucrau pentru rachete.
Deoarece numele său adevărat era prea cunoscut pe plan
mondial, şeful securităţii i-a pus un nume conspirativ lui Hermann,
denumindu-l Fritz Hann. El a primit însărcinarea să studieze toate
brevetele din ţară şi străinătate şi să constate dacă puteau fi
utilizate la dezvoltarea rachetelor. Apoi, trebuia să elaboreze o
rachetă intercontinentală. În luna octombrie, Hermann primi din
Mediaş o veste dureroasă: Valerie Oberth, mama sa, murise.
Neavând voie să părăsească localitatea Peenemünde, la
înmormântare a participat doar soţia sa.
După trei încercări nereuşite de lansare, la 4 octombrie
1942, ora 16, a avut loc, pentru prima dată, lansarea unei rachete
„A4”. Era prima rachetă modernă de distanţă din lume, care a
străpuns pragul Cosmosului. Racheta a zburat până la înălţimea de
90 de km, pe o distanţă de aproximativ 300 de km, cu viteza de 1,5
km/sec. – depăşind viteza sunetului. Apoi, s-a prăbuşit în Marea
Baltică, după 312 secunde.
În noaptea de 17 spre 18 august 1943, oraşul Peenemünde
a fost bombardat pentru prima dată violent de către 597 avioane
britanice, care aveau aproximativ 2000 de tone de încărcătură
explozivă. Multe clădiri au fost distruse, iar 735 de oameni au
decedat. Hermann Oberth a fost eliberat la cererea sa, în
 decembrie, de la Peenemünde şi mutat la Reinsdorf, lângă
Wittenberg, unde trebuia să elaboreze o rachetă cu combustibil
solid, pentru apărarea antiaeriană.
Din nou o veste cumplită pentru familia Oberth: Julius –
cel mai mare fiu, murea pe frontul de răsărit. Fusese un tânăr
inteligent şi încrezător în sine. Tatăl savantului, dr. Julius Oberth,
după moartea soţiei, a vândut casa părintească din Mediaş, iar cele
100.000 de mărci primite le trimise norei sale, la Dresda. Cu aceşti
bani, Tilla, soţia lui Hermann, cumpără în localitatea Feucht de
lângă Nürnberg, o veche construcţie, în formă de castel. Astfel,
familia Oberth se mută de la Dresda la Feucht, acesta devenind
noul domiciliu al familiei.
La 29 august 1944 se produse o altă tragedie: Ilse, fiica cea
mică, moare în timpul unei explozii în Austria, unde lucra ca
chimistă. Mai avea doar şapte zile până la logodnă.
În 1945, Wernher von Braun, conducătorul tehnic al
echipei germane de constructori de rachete de la Reinickendorf, a
fost îmbarcat cu destinaţia SUA. Împreună cu el au plecat şi 127
dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi de la Peenemünde, dar
şi 100 de rachete gata de start.
Cu aceste rachete s-a înălţat primul american în Cosmos.
Apoi a apărut „Saturn V”, capodopera lui von Braun, cea care a
adus navele lunare „Apollo” pe traiectoria lor. Oberth, din
decembrie 1943, experimenta la Reinsdorf. Apoi, a ajuns prizonier
în sudul Germaniei, la americani. O unitate specială a armatei
americane avea misiunea de a-i reţine pe constructorii de rachete
de la Peenemünde, şi în acest fel a fost luat prizonier şi Hermann
Oberth. Cu toate acestea, în scurt timp, el a fost eliberat. S-a retras
la Feucht, unde îl mai aşteptau doar trei membri ai familiei: soţia,
fiica Erna şi fiul Adolf, emoţionaţi de bucuria revederii.
Între timp se terminase şi al doilea război mondial.
Germania hitleristă capitulase. Castelul cu cele trei etaje, cumpărat
de soţia lui Hermann, era plin de refugiaţi şi chiriaşi, impuşi de
împrejurări. Astfel, pentru a se putea menţine, timp de trei ani,
 Oberth se apucă de grădinărit, fiind presat de situaţia mai grea a
familiei din punct de vedere financiar, la sfârşitul războiului.
În tot acest timp, profesorul şi cercetătorul Oberth îşi căuta
un loc în învăţământ, cu atât mai mult cu cât, cincisprezece ani
fusese profesor de matematică şi fizică în liceu. Dar, era mereu
tratat ca un străin, şi cu toate că existau locuri în învăţământ,
acestea erau ţinute pentru cei originari din Germania. Din această
cauză, Oberth a fost nevoit să continue cu grădinăritul. Aceleaşi
mâini, care au elaborat primul proiect din lume al unei rachete cu
combustibil lichid şi care au construit primul motor de rachetă, au
fost şi cele care au învăţat să cosească şi să mulgă.
În decembrie 1946, la Mediaş, se stinse din viaţă şi dr.
Julius Oberth, tatăl savantului, la vârsta de 84 de ani. Marea durere
a lui Hermann a fost că nici pe tatăl său nu a putut să-l conducă pe
ultimul drum.
Între timp, în ţările învingătoare de după război, au fost
reluate experienţele cu rachete. Wernher von Braun experimenta
pentru SUA, împreună cu colectivul său. Cercetarea spaţiului
cosmic luase un nou avânt. Cu toate acestea, marele teoretician al
explorării cosmice trăia de azi pe mâine, uitat de lume şi chinuit de
grija viitorului.
În anul 1948, Oberth primi printr-un prieten de-al ginerelui
său, o ofertă de lucru în Elveţia, ca inginer consultant. Aşa a
început să lucreze din nou în domeniul ştiinţific. A publicat o serie
de lucrări, în reviste de specialitate, şi a elaborat numeroase studii
şi rapoarte pentru Departamentul tehnicii militare din Ministerul
elveţian al apărării. În acelaşi timp, Hermann Oberth era totuşi
fericit că putea să-şi întreţină familia.
Urmează anul 1949, când „părintele zborului spaţial” a fost
desemnat membru de onoare în cadrul British Interplanetary
Society. Gestul britanicilor era începutul unei recunoaşteri şi
cinstiri mondiale.
În anul 1950, profesorul Oberth plecă în Italia, însoţit de
toţi membrii familiei. Fusese solicitat de marina italiană să
 construiască o rachetă cu combustibil solid. În localitatea La
Spezzia, el construi racheta cu azotat de amoniu teleghidată, pe
care o proiectase deja în 1935, la Mediaş. Adolf, proaspătul
chimist, care tocmai îşi terminase studiile la München, îl asista pe
tatăl său.
A imaginat o metodă originală de turnare a amestecului
combustibil în forme, aşa încât să nu apară bule de aer (ce
reprezentau pericol de explozie). Tot în 1950, Societatea pentru
navigaţie spaţială (G.f.W.) din Stuttgart, instituie „Medalia
Hermann Oberth”, ce urma să se acorde anual (până în anul 1968),
pentru merite de excepţie în domeniul ştiinţei şi tehnicii spaţiale.
În anul următor, Oberth participă în Londra, la Congresul
Federaţiei Internaţionale de Astronautică. În 1953, marina italiană
renunţă la serviciile lui Oberth, onorându-i doar prima invenţie din
contract. De aceea, el se reîntoarse în localitatea Feucht, unde
începu să scrie o nouă carte.
Astfel, în 1954, la editura „Econ” din Düsseldorf, apăru a
treia carte tehnico-ştiinţifică, intitulată: „Oameni în spaţiul
cosmic”, în care erau descrise noi proiecte şi propuneri pentru
exploatarea spaţiului cosmic, şi în care autorul dezvoltă ideea
oglinzii spaţiale. Este cea mai tradusă dintre lucrările savantului,
în opt limbi de circulaţie: engleză, franceză, spaniolă, olandeză,
japoneză, italiană şi croată.
În iulie 1955, Oberth plecă în SUA, la Huntsville (citadela
rachetotehnicii) la invitaţia fostului elev Wernher von Braun, unde
a activat, alături de acesta, şa programul american, în calitate de
consilier ştiinţific. A fost încadrat la secţia de cercetare şi studii de
perspectivă, deoarece toţi colaboratorii săi îl considerau omul care
„ne este mereu superior tuturor cu douăzeci de ani”.
A făcut un studiu experimental privind plasarea sateliţilor
artificiali pe orbite circumterestre. După terminarea studiului, s-a
dedicat problemei zborului în Lună.
 În iunie 1957, cercetătorul transilvănean îi prezentă lui
Wernher von Braun o amplă lucrare ştiinţifică, care cuprindea
calculul unui zbor spre Lună şi înapoi, cu toate detaliile.
Dar, în noiembrie 1958, „părintele zborului spaţial” se
reîntoarse în localitatea germană Feucht, alături de familia sa.
Dorea să-şi continue în linişte studiile ştiinţifice şi să primească
pensia care-i revenea pentru anii de muncă în România. Dacă ar fi
rămas în SUA ar fi pierdut această pensie. Casa din localitatea
Feucht era tot timpul plină de chiriaşi, încă de la început, ceea ce la
determinat pe Oberth să construiască în grădină o căsuţă
familială, cu mansardă. În acelaşi an (1958), Societatea
astronautică americană institui „Hermann Oberth Award”.
La editura „Econ” apăru în 1959 cea de-a patra carte de
astronautică, intitulată „Automobilul lunar”, care conţine
descrierea, calculele şi desenele detaliate ale unui mijloc de
locomoţie lunar. Vehiculul lunar putea atinge o viteză de până la
75 km/oră, după calculele cercetătorului, avea capacitatea de a sări
până la înălţimi de 250 m şi distanţe de până la 1000 m, peste
bucăţi de rocă şi cratere lunare.
În SUA, începând cu anul 1959, programul de explorare a
spaţiului cosmic a avut prioritate absolută. S-a creat programul
„Apollo-Saturn”, elaborat din iniţiativa preşedintelui SUA, John F.
Kennedy în 1961, care constituie una din cele mai strălucite
acţiuni întreprinse de americani, în domeniul tehnico-ştiinţific.
Asaltul şi explorarea Lunii au fost susţinute şi încurajate de toţi cei
care i-au urmat regretatului preşedinte asasinat.
Programul „Apollo-Saturn” a fost coordonat de specialistul
de la Peenemünde, Wernher von Braun, fost elev al precursorului
astronauticii, transilvăneanul Hermann Oberth. De astfel, există o
legătură directă între savantul Hermann Oberth şi părintele
programului „Apollo”, Wernher von Braun, „zeul-constructor al
puternicelor rachete purtătoare”, aşa cum îl caracterizează Norman
Mailer, în celebra sa carte: „A fire on the moon” (1970).
 Wernher von Braun, care avea doar cuvinte de apreciere la
adresa profesorului său, prevestea marea realizare din iulie 1969:
„Momentul dramatic în care omul va pune pentru prima dată
piciorul pe un alt corp ceresc, va reprezenta un nou punct
culminant în istoria omenirii, un punct culminant ale cărui
fundamente şi premise le-a creat Hermann Oberth.
În 1961, Hermann a plecat din nou în SUA, pentru o
perioadă de nouă luni. A fost angajat la firma particulară
„Convair” din San Diego (California), unde activa ca inginer
consultant. Numele său avea deja rezonanţă în lumea de
specialitate. Savantul transilvănean ştia că are nevoie de 5 ani de
activitate în SUA, pentru a-şi asigura aşa-numitul „Social
Security”. Acest ajutor social i-a fost acordat chiar înainte de
termen, el reprezentând 234 de dolari, şi fiind a doua sursă de
venituri sociale, după pensia de 2300 de mărci.
Hermann se retrase pentru totdeauna la pensie în anul
1962, stabilindu-se definitiv în localitatea Feucht, la 10 km.
depărtare de Nürnberg. Cu toate acestea, el milita în continuare
pentru zborul spaţial prin articole, colaborări la diferite cărţi, dar
mai ales prin turneele sale de conferinţe din Austria şi Germania,
peste 300 la număr. Iniţiatorul acestora era un sas transilvănean
numit Gustav Ongyerth, cel care organizase conferinţele lui
Oberth în anii 30, în România.
Subiectele acestor conferinţe erau despre aportul acestuia
din urmă la zborul cosmic, despre teme filosofice, medicină
spaţială şi despre farfuriile zburătoare. Publicul participant era
numeros, iar încasările erau ridicate.
În data de 19 septembrie 1963, Societatea germană de
rachete „Deutsche Raketen-Gesellschaft” îşi schimbă numele,
devenind Societatea „Hermann Oberth”, deci „Hermann Oberth-
Gesellschaft”, o societate ştiinţifică internaţională, având ca scop
cercetarea spaţiului cosmic în scopuri paşnice.
Hermann trebuia să se bucure de acest lucru, dar el fiind mai tăcut, mai rezervat, se mulţumea să urmărească de departe
marile succese ale astronauticii, la fel ca toţi muritorii de rând,
doar din ziare şi de pe ecranul televizorului. Astfel, el a asistat la
lansarea primilor sateliţi şi la zborul omului în jurul Pământului.
Tezele sale s-au îndeplinit cu exactitate, soluţiile sale tehnice şi
bazele ştiinţifice puse de el sunt aplicate azi în astronautica
modernă.
Ar fi putut fi cel mai fericit om, pentru că a avut ocazia săşi
vadă gândurile şi ideile transpuse în fapte. Dar nu era aşa. Se
consuma pe zi ce trece de faptul că oamenii, în loc să trăiască în
armonie şi pace, se urăsc şi se luptă între ei. Pentru o vreme, lăsă
deoparte zborul cosmic şi începu să se dedice problemelor
filosofice. Rezultatul frământărilor sale sunt cele două cărţi:
„Materie şi viaţă”, apărută în 1959 şi „Catehismul uranizilor”,
apărută în 1966.
În 1969, marele savant era sărbătorit la Salzburg, cu
prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. Fostul său elev, Wernher
von Braun avu onoarea să se afle printre persoanele care îl
felicitară în cadrul Societăţii de astronautică „Hermann Oberth”.
A urmat apoi memorabila zi de 21 iulie 1969. La ora 440
(ora Bucureştiului), adică exact 109 ore, 7 minute şi 35 de secunde
după startul de la Cape Kennedy, s-a deschis hubloul de ieşire al
lui „Eagle” (Vulturul). Pe plajele din jurul bazei de lansare se
aflau cam 2.000.000 de spectatori, iar în faţa televizoarelor, circa
1.000.000.000 de telespectatori, care urmăreau cu emoţie primii
paşi pe Lună ai omului. Hermann Oberth a fost invitat de onoare,
împreună cu soţia, la acest grandios eveniment.
Racheta „Saturn V”, cu înălţimea de 111 metri, capodopera
lui Wernher von Braun, s-a ridicat de pe rampa de lansare şi a dus
spre înălţimi nava lunară „Apollo 11”.
Foarte impresionat, savantul a declarat reporterilor: „Sunt
profund mişcat de faptul că s-a realizat tot ceea ce prezisesem deja
în 1922”. De fapt, „nici un alt om n-a crezut cu mai multă
certitudine în posibilitatea zborului spaţial cum a crezut el”,
remarca Hans Barth în cartea sa „Hermann Oberth – titanul
navigaţiei spaţiale”.
El a fost singurul dintre precursorii astronauticii care a
putut vedea „pe viu” realizarea zborului în cosmos şi pe Lună,
fiind contemporan cu evenimentele „Erei spaţiale”. Oberth ar fi
vrut să participe şi el la acest zbor. De aceea, s-a adresat
administraţiei NASA, cu rugămintea de a fi admis ca astronaut.
Dar răspunsul a fost foarte clar: „Too old!”, în traducere: „Prea
bătrân!”.
„Nava s-a desprins lent, într-un uragan de foc, a cărui
strălucire concura cu Soarele de pe cerul Floridei”, afirma Florin
Zăgănescu, autorul cărţii: „De la Icar la cuceritorii Lunii”.
Călătoria spaţială până la Lună, inclusiv intrarea pe orbita lunară,
a complexului spaţial „Apollo 11”, format din modulul lunar
„Vulturul”, modulul de serviciu şi cabina de comandă
„Columbia”, au decurs normal.
Ştiinţa mondială înregistra a doua mare victorie (după
zborul lui Iuri Gagarin – primul om în cosmos) şi anume: prima
atingere a altui astru decât Pământul, de către o cosmonavă
pilotată.
Astfel, a rămas neştearsă în memoria tuturor, acea noaptezi
de iulie a anului 1969, când fiecare telespectator urmărea parcă
hipnotizat „baletul cosmic al lui Neil Armstrong pe Lună”, după
cum afirma Zarioiu Gheorghe în cartea sa: „Omul din nou pe
Lună”. Cu mare prudenţă, Armstrong a coborât cele nouă trepte
ale scăriţei „Vulturului” şi a pus piciorul pe stratul de praf selenar,
neatins până atunci de nimeni, adresându-se tuturor: „Este un pas
mic pentru om, dar un salt uriaş pentru umanitate”. Apoi a coborât
pe Lună şi Aldrin, cel de-al doilea astronaut al misiunii „Apollo”
11.
În cele 21 de ore, 36 de minute şi 16 secunde, cât au
poposit pe Selena, ei au făcut o mulţime de cercetări şi fotografii,
dar şi recoltări de rocă, praf şi sol, până la adâncimea de 12 cm.
                                                               (VA  URMA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROMANIAN AEROSPACE ASSOCIATION


The Romanian Aerospace Association is a Romanian incorporated non-profit organization.
Here are some of the RAA's short and long term goals:
·
To be a strong voice in the aerospace field of activity.
·
To promote knowledge and uphold a high standard of knowledge and professional efficiency among aerospace enthusiasts.
·
To closely cooperate with authorities and institutions concerned with aerospace training, industry and business.
·
To sponsor and support the passage of legislation and regulations which will increase and protect the safety of air navigation, to promote safety.
·
To support the way forward for a comprehensive air passenger right policy.
·
To approach the small and large companies of the sector.
·
To optimize resources and efforts.
·
To serve as springboard to develop the training in the aerospace sector.
·
To serve as negotiator and spoke voice to the various Administrations.
·
To achieve a greater implementation of the air companies in the training of the own staff.
·
To accomplish diffusion campaigns of the officially regulated courses to students in order to attract and get future training.
·
To extend the acceptance capacity of the students.
·
To arrange training courses in the facilities of the air companies.
·
To improve the continuous training of the teaching staff.

STRATEGIC DIRECTION


Dear Aerospace Colleague,

The information you are about to read is for you - the RAA member - at the head of today's corporation (i.e., for the strategist, the leader, the motivator).
Now you can join a select group of professionals who have excellent experience and exclusive insights into theoretical and practical aerospace science. The aim of this unique gathering of expertise is to help you develop, implement and maintain effective strategies for survival and growth in increasingly competitive markets. Of course globalisation, e-commerce and lightning speed of change have revolutionised the aerospace business world tremendously. For today's senior manager, effective strategic thinking is the difference between company success and failure.
I invite you to cooperatively find out how to:
· Create a corporate culture
that encourages innovative strategic thinking and values the experience of more conventional planners/strategists.
· Overcome resistance to change
and get your whole company behind new strategies when they are agreed.
· Evaluate the benefits and risks of strategic alliances and joint ventures.

· Make your strategy more flexible - so changes can be agreed and implemented more easily.
· Build a strategy that encourages knowledge management
and information exchange and enables all employees to access your corporation's "collective brain".
· Involve all core functions
in the strategy-planning process.
· Build strategies that maximise stakeholder value.

·
Get managers to think and act strategically.
·
Re-shape your organisation's hierarchy, business process and use of teams.
· Gather and use competitive strategic intelligence
ethically, but effectively.
The aim of the RAA is to give you FREE networking and information service with your membership.
I'm convinced you'll come to depend on RAA for more guidance on how to create and implement effective strategies for your company's survival and growth. Reserve your application form today!

Yours sincerely,

Doru Vârlan

P.S. Strategic Direction is one of the most exclusive (and most expensive) strategy briefings project the RAA aims to get alive. I do hope you will try it for yourself.


Mission of Romanian Aerospace Association

- To organise high level aerospace events & summits internationally

- To provide the bridge between aviation professionals and new networks and opportunities

- To enhance the exchange of information and knowledge in the aerospace industry

- To establish a forum for information and professional networking

- To promote aerospace professionals and institutions nationally & internationally

- To identify new business opportunities

- To provide the forum for national & international aerospace networking and debate

- To contribute to the education of both the aerospace novice and professionals as well

- To explore local and international knowledge and understanding

- To be the ideal international network of information exchange and collaboration