ELENA CARAGIANI STOIENESCU – s-a născut la Tecuci, în 13 mai 1887. În 1912 a realizat primul zbor alături de căpitanul Mircea Zorileanu. Și-a luat licența în Științe Juridice în 1913 dar, pasionată de zbor, s-a înscris la Şcoala de Pilotaj a Ligii Aeriene a lui George Valentin Bibescu.
Autoritățile Române i-au refuzat sistematic acordarea brevetului de pilot, așa că a pleacat la Paris, unde s-a înscris la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand și a obținut Brevetul Internaţional de Pilot în 1914. La vremea aceea existau în toată lumea nu mai mult de 10 femei aviatoare. În Franța a lucrat ca și corespondent de război, efectuând numeroase zboruri în mai multe țări și realizând primele reportaje din avion din istoria presei mondiale. Tot în timpul primului Război Mondial s-a întoars în ţară unde îi este respinsă cererea de a fi primită în corpul zburătorilor de luptă. La acest refuz ea vine cu o alternativă: transportul cu avionul a materialelor sanitare şi medicamentelor pe front, și evacuarea răniţilor către spitalele interioare, făcând astfel primul pas către înfiinţarea aviaţiei sanitare în România. După război, un cotidian francez o angajează ca reporter și călătorește în Mexic, SUA și țări din Africa. Se îmbolnăvește de tuberculoză și moare în București, la 29 martie 1929, la numai 42 de ani.
IOANA CANTACUZINO – s-a născut în comuna Islaz (județul Brăila), la 2 septembrie 1895. A făcut şcoala primară la Călimăneşti, iar studiile liceale la Paris. Adolescentă fiind, a fost cuprinsă de dragostea pentru pilotaj și, împreună cu fratele ei, Mircea, s-a înscris la Şcoala de Pilotaj unde l-au avut ca instructor pe locotenentul aviator Octav Oculueanu. În luna mai 1928 a plecat cu Mircea în Germania pentru a aduce în ţară primul avion de turism iar în anul 1928, cei doi fraţi au pus bazele primei şcoli de pilotaj cu motor din România. Ioana Cantacuzino a fost prima cursantă care a obținut brevetul de Pilot de Turism cu nr.1 (1930), devenind totodată prima româncă posesoare a brevetului de aviator din România. Atât ea cât și fratele ei au primit în dar de la familie câte un avion “Klemm 20” cu care vor face diverse raiduri internaționale. Din pacate, tot în 1930, Mircea moare într-un accident aviatic, iar Ioana se retrage din activitatea de pilotaj. A fost distinsă cu “Virtutea aeronautică” şi “Medalia aeronautică”. A murit în 15 decembrie 1951 la vârsta de 56 de ani în urma unei suferințe cardiace.
MARINA ȘTIRBEI – s-a născut la 19 martie 1912, la Viena, Austria. Este fiica prinţului George Ştirbei (fratele lui Barbu Ştirbey, mareşal al Curţii regale), nepoata lui George Valentin Bibescu şi verişoara lui Bâzu Cantacuzino, ambii piloți pasionați. Marina obţine brevetul de pilot gr. II, în 1935, în cadrul Şcolii de Pilotaj, condusă de Ioana Cantacuzino. În anul 1936 participă la primul concurs aviatic organizat în România și ocupă locul I. Urmează participarea la un mare raid în nordul Europei pe care îl efectuează singură la bordul avionului, pe ruta Bucureşti –Stockholm, în condiţii de ceaţă densă desupra Mării Baltice. Este creatoarea Escadrilei Albe, o escadrilă sanitară militară, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin, după modelul organizaţiei feminine finlandeze „Lotta Svard”, care a avut ca prime titulare pe nu mai puțin celebrele aviatoare Mariana Drăgescu, Natalia Russo şi Virginia Thomas. S-a căsătorit în februarie 1942 cu prinţul Constantin Basarab Brâncoveanu, naşi fiind Martha Bibescu şi George Matei Cantacuzino, în cadrul unei ceremonii fastuoase. După instalarea comunismului, a întâmpinat multe greutăți, reușind cu greu să plece din țară, cu ajutorul Martei Bibescu și a Crucii Roșii. A murit în 15 iulie 2001, la Bouloc, Franţa.
SMARANDA BRĂESCU – s-a născut la Hănțești (județul Galați), la 21 mai 1897. În 1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri. Este prima femeie din România care a primit un brevet internațional de Parașutism, România devenind astfel cea de-a patra țară europeană cu o parașutistă brevetată. Smaranda Brăescu a fost campioană europeană la parașutism (1931) pentru care a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur. În 1932 a devenit campioană mondială – la Sacramento, SUA, realizează un salt cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, doborând toate recordurile, inclusiv pe cel masculin, de 7233 m. Tot în 1932 a stabilit un record de traversare a Mării Mediterane. A fost unul din puținii instructori de parașutism militar. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa iar în timpul războiului a activat ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Est. A făcut parte din Mișcarea Națională de Rezistentă și, alături de alte personalități, a fost semnatara unui memoriu care condamna falsificarea alegerilor din 1946, motiv pentru care a fost condamnată la închisoare de către comuniști. A dispărut însă fără urmă și nu a mai fost găsită niciodată. Se presupune că ar fi murit la 2 februarie 1948.
IRINA BURNAIA – pe numele său real, Irina Cioc, s-a născut în anul 1909, în localitatea Ciurari, Teleorman. A urmat Facultatea de Drept a Universității din București, și a profesat un timp în cadrul baroului Ilfov . În urma unor deplasări cu avionul, în scop profesional, devine pasionată de zbor și urmează școala de pilotaj civil, primind brevetul de pilot gr. I (pilotaj), fiind a doua aviatoare brevetată în România, după Ioana Cantacuzino. La scurt timp obține și brevetul de pilot gr. II (navigație). Realizează o serie de raiduri în țară și străinătate, în multe dintre ele pilotând singură. În 1937 este decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace. Va activa în al Doilea Război Mondial în cadrul Escadrilei 117. A fost directoarea unei școli civile de zbor în Transnistria iar în 1942 va deveni comandantă cu grad de locotenent a Escadrilei Bugului (devenită ulterior Escadrila Basarabiei). Moare în 1997 la Geneva.
MARIANA DRĂGESCU – s-a născut la Craiova, în 7 septembrie 1912. A fost fiica a unui ofițer și a unei profesoare de muzică. S-a înscris la Facultatea de Educație Fizică dar a trebuit să se retragă din cauza unor probleme financiare. A absolvit în 1935 Școala de Pilotaj „Mircea Cantacuzino” de la Băneasa, obținând cel de-al șaptelea brevet feminin în aviația din România. A lucrat până în 1938 la Aeroclubul Regal, unde a avut ocazia de a cunoaște mai mulți piloți francezi printre care și Antoine de Saint-Exupéry. A făcut parte din celebra Escadrilă Albă, ocupându-se de evacuarea pe calea aerului a răniților de pe Frontul de Răsărit, în perioada 1941-1943, transportând peste 1500 de răniți. A participat la război din prima până în ultima zi, fiind singura aviatoare care a luptat atât împotriva URSS, cât și împotriva Germaniei naziste. După război a lucrat ca instructor de zbor la Școala de pilotaj de la Ghimbav. În anul 1955 a fost scoasă din aviație pe motiv că participase la războiul antisovietic și că ar avea “origini nesănătoase”. Până în 1967 a lucrat ca dactilografă la Policlinica CFR „Ana Ipătescu” din București, după care a fost pensionată cu o pensie foarte mică. A murit la venerabila vârstă de 101 ani, în 24 martie 2013, în București.
ELENA BULGARU – s-a născut la Tecuci, județul Galați, în 1931. Fascinată de zbor din copilărie, la 18 ani a urmat cursurile Școlii de planorism de la Reșița. În 1952, la București, finalizează cursurile de zbor cu motor și obține brevetul de instructor. A pregătit peste 150 de piloți și a participat la numeroase concursuri sportive, înregistrând performanțe și doborând recorduri. Printre acestea se află și cel de înălțime, la categoria avioane ușoare, cu un YAR 316, la 6.420 de metri, record omologat de Federația Aeronautică Internațională. Din 1960 a început să lucreze la Aviasan mai întâi la Galați apoi la Ploiești iar după 1973 a trecut în Aviația utilitară. Elena Bulgaru este prima femeie din Romania care, la începutul anilor ‘70, a pilotat un elicopter. În cursul carierei sale de 31 de ani, a avut 10.000 de ore de zbor și a salvat sute de vieți, fiind unul dintre cei mai solicitați piloți ai aviației sanitare din România.
În 2011, Elena Bulgaru declara pt ziarul Prahova: “Sunt multumita de faptul ca am ajuns la 80 de ani si sunt inca in viata dupa intreaga mea activitate. Am zburat peste 10.000 de ore fara sa distrug niciun avion, nu am avut accidente majore, iar, in paralel cu aceasta meserie, am reusit sa am doi baieti sanatosi, de care sunt foarte mandra. Nu stiu daca a mai reusit altcineva asa ceva si sa ajunga si la pensie. Dar, stiu ca, daca ar fi sa o iau de la capat, nu as schimba absolut nimic. Aceasta meserie mi-a fost draga toata viata si nu poate fi inlocuita cu nimic altceva”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu