de Ştefan Popa
Cine nu a privit vreodată o pasăre pe cer, minunându-se şi totodată, gândindu-se că zborul e un lucru destul de simplu? Dintru început, oamenii visau că într-o zi şi ei vor putea zbura ca păsările. Pionierii aviaţiei mondiale au înţeles că pentru a putea zbura trebuie, mai întâi, să înţeleagă filosofia zborului, cum pot zbura păsările? Aşa au descoperit ei că aripile păsărilor nu sunt nişte suprafeţe netede, ci curbate, ceea ce permite aerului să producă o diferenţă de presiune deasupra şi sub aripi, ceea ce creează o forţă numită „portanţă”. Astfel, atât păsările, cât şi planoarele şi avioanele realizează un „zbor mai greu de cât aerul”, în timp ce baloanele şi dirijabilele efectuează „zbor mai uşor decât aerul”, acestea fiind umplute cu aer cald sau cu gaze, precum heliu sau hidrogen, care sunt mai uşoare decât aerul din jurul lor.
Văzduhul, în toată splendoarea sa, poate reprezenta o complexitate de idei pietrificată sub forma a două cuvinte: filozofia, zborul. Şi dacă ar fi să înţeleg ideea aceasta din urmă mai bine, ea ar suna astfel: filozofia zborului.
Sunt două noţiuni ce par a nu avea nimic în comun şi totuşi se completează perfect. O amplă dezvoltare a întregului şi o amănunţită disecţie în ceea ce priveşte universul. Poate că dacă nu ar fi existat dorinţa omului de a zbura, nu s-ar fi născut nici ideile filozofice ce-l conturează armonios. Dar ce legătură există între plăcere, uimire, frumuseţe desăvârşită şi idei reci, ce par să îngrădească zborul? Răspunsul este simplu: zborul reprezintă o filozofie plăcută, o cauză şi un efect simultane, iar filozofia, prin simpla ei explicaţie, relevă zborul, deoarece cucerirea văzduhului înseamnăîndeplinirea celui mai frumos vis al omenirii. Un vis asemănător unei obsesii, unui devotament pentru înălţarea omului pe verticală. Şi totuşi, filozofia este cea care înglobează în esenţa ei ideea zborului, pentru că ea cuprinde întreaga existenţă, întregul cosmos.
Cum se explică, însă, sau ce reprezintă dorinţa de a zbura? Dacă ar fi să-i copiez pe filozofii antici, care aveau concepţii originale despre ideea urcuşului spre cer, nu aş mai înţelege nimic sau poate că aş descoperi aceleaşi cuvinte – filozofia, zborul – care ar reprezenta tema mea de gândire pentru sute sau chiar mii de ani. Spre a da un răspuns, ar trebui să fiu nemuritor sau pur şi simplu visător. Pentru a contura filozofia zboruluimeu prezent, un mic amănunt utopic, asemeni lui Leonardo da Vinci, străbat mistica creaţiei şi la fel de curios urmez un Icar care, în esenţa unei lumini orbitoare, îmi va revela taina zborului. Atotştiutor, voi afirma dezinvolt căfilozofia zborului e doar o altă faţă a lumii şi a universului, un fragment din necunoscutul înconjurător. Un joc de cuvinte care nu mă inhibă, dar, cu un cosmos asupră-mi, mă obligă să abandonez explicaţia.
Ca fiinţă muritoare, iubesc absolutul şi caut explicaţii simple pentru cuvinte complexe. Caut misterele ascunse ale zborului pentru a-mi hrăni sufletul şi filozofia pentru a crea tot ce-mi doresc. Descopăr astfel că zborul însăşi evis, mit, realitate iar filozofia e dincolo de moarte, o copie fidelă a nemuririi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu